03 noiembrie 2019

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae ne va strânge laolaltă și anul acesta, în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință, mai iubitori de semeni, mai milostivi și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbătorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența PS Părinte Episcop Marc Nemțeanul, care ne va binecuvânta și ne va rosti cuvânt de învățătură.

Programul sărbătorii hramului va fi:

ora 13.00 Agapă, concertul de colinde al enoriasilor și serbarea copiilor de Moș Nicolae;

Sunteți rugați să vă anunțati la D-na Aura Rusu (079.5294094; aurarusu@hotmail.com) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât vom fi în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

Părinții copiilor din parohie sunt rugați să o contacteze pe D-na Alexandra Bazavan (079.7706119) pentru a pregăti sacul lui Moș Nicolae.

07 octombrie 2019

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Condac).

Urmând învăţăturii dogmatice şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 03 noiembrie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom face slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de toamnă ».

Se cuvine, ca în această zi, să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

12 iulie 2019

Pentru cã este început de vacantã scolarã, vã îndemn sã porniti în cãlãtoriile frãtiilor voastre citind aceastã rugãciune de binecuvântare:

"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti Calea, Adevãrul si Viata si ai cãlãtorit împreunã cu slujitorul Tău Iosif, deasemeni împreunã si cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuti Stãpâne, Doamne Dumnezeul nostru, cãlãtoreste si cu noi robii Tãi (N), binecuvântând călătoria noastrã. Trimite-ne nouã Doamne înger pãzitor ca lui Tobie, care sã ne fie povãtuitor si pãzitor si sã ne fereascã nevãtãmati de toatã reaua întâmplare. Si astfel cu pace, sãnãtate si bunã sporire sã ne întoarcem întru ale noastre si ne învredniceste în toatã viata sã preaslãvim Prea Cinstitul si de Mare Cuviintã Numele Tãu, al Tatãlui, al Fiului si al Sfântului Duh, în veci. Amin."

Dorim tuturor enoriasilor o vacantã cu bucurii, binecuvântatã de Dumnezeu!

28 mai 2019

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Condac).

Urmând învăţăturii dogmatice şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 16 iunie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom face slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de vară ».

Se cuvine, ca în această zi, să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

22 aprilie 2019

Pentru a ne bucura deplin de Praznicul Învierii Domnului Hristos, trebuie să ne și pregătim cum se cuvine în această perioadă duhovnicească. Așadar, se cuvine să ne îndeletnicim mai mult cu iubirea semenilor, cu rugăciunea, cu postul, cu iertarea și cu fapta cea bună. Fiecare credincios trebuie sã se spovedeascã, pentru a primi Sfânta Euharistie.

În ziua Sfintelor Paști (28 aprilie), după Vecernia specială (a II-a Înviere), vom organiza o masă frățească (Agapă), gustând din bucatele tradiționale ce le vor pregăti gospodinele. Coordonatoarea acestei mese va fi d-na Manuela Schmid și vă rog, să sunați (tel. 044.4004260; 078.8027228), anunțând cu ce veți participa.

12 februarie 2019

Aflându-ne în Postul Pãresimilor, în zilele de 06 - 07 aprilie vom organiza un weekend duhovnicesc cu Pãrintele Ghelasie Iorga, Staretul Mãnãstirii Darvari din Bucuresti.

Programul va fi:

23 decembrie 2018

Urăm tuturor enoriașilor parohiei noastre Sărbători sfinte cu bucurii alese și un an nou 2019 binecuvântat, cu sănătate, pace și împliniri. Bunul Dumnezeu să vă împlinească pururea rugăciunile ! LA MULTI ANI !

Potrivit tradiției noastre ortodoxe, în perioada 03 - 28 ianuarie 2019 se va merge cu Molitfa Bobotezei  pe la casele credincioșilor. Cei care doresc binecuvântarea și sfințirea casei sunt rugați să se anunțe preotului prin telefon sau mail.

Duminică 03 februarie 2019, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la  ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ. Ordinea de zi este:

12 decembrie 2018

Mai sunt puține zile până la Sărbătoarea Crăciunului şi trebuie să fim mai atenţi la tot ce ne poate îndepărta de Dumnezeu, căci Hristos Domnul vine cu smerenie şi cu iubire pentru neamul omenesc, să se nască în peşterã sãracã din Betleemul.  Întâlnirea cu Dumnezeu este scopul principal al fiecărei sărbători. Când această întâlnire nu are loc, omul trece pe lângă sărbătoare, pierzând cinstea şi bucuria dăruite celor care participă la eveniment.

Să acordaţi mai multă atenţie în acest răstimp îngrijirii sufleteşti, străduindu-vă să înmulţiţi rugăciunea, iertarea şi fapta cea bună, să postiţi, să vă spovediţi, pentru a primi cu vrednicie Sfânta Euharistie şi a vă bucura deplin de Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

Programul de Crăciun va fi:

Vineri21.12- 17.30 Taina Spovedaniei ; - 18.30 Acatist
Sâmbãtã22.12- 16.00 Spovedanie; - 16.30 Taina Sfântului Maslu
Duminicã23.12- 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie
Luni24.12- 15.30 Spovedanie ; - 16.30 Vecernia Crãciunului si Program de Colinde
Marti25.12- 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie de Crãciun; Agapã
† Praznicul Nasterii Domnului Iisus

Coordonatoarea Agapei de Crăciun este doamna Manuela Schmid (tel. 044.4004260, 078.8027228). Sunteti rugati, să vă anunțati cu ceea ce participați la Agapă.

12 noiembrie 2018

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae ne va strânge laolaltă și anul acesta, în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință, mai iubitori de semeni, mai milostivi și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbătorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența ÎPS Pãrinte Mitropolit Iosif, care ne va binecuvânta și ne va rosti cuvânt de învățătură.

Programul sărbătorii hramului va fi:

22 mai 2018

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Condac).

Urmând învăţăturii dogmatice şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 27 mai, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom face slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de vară ».

Se cuvine, ca în această zi, să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

30 ianuarie 2018

Adunarea parohială anuală din 28.01.2018 a ales pentru administrarea parohiei în următorii trei ani pe următorii membri:

Consiliul parohial: pr. Romică-Nicolae Enoiu, d-l Matei Blaja - președinte, d-l Mihai Vitănescu, d-l Iustin Rusu, d-na Ioana Mante, d-na Manuela Schmid, d-na Mariana Jäger.

Cenzori: d-na Simona Bruce, d-na Liliana Capecci.

24 decembrie 2016

Urăm tuturor enoriașilor parohiei noastre Sărbători sfinte cu bucurii alese și un an nou 2018 binecuvântat, cu sănătate, pace și împliniri. Bunul Dumnezeu să vă împlinească pururea rugăciunile ! LA MULTI ANI !

Potrivit tradiției noastre ortodoxe, în perioada 03 - 28 ianuarie 2018 se va merge cu Molitfa Bobotezei pe la casele credincioșilor. Cei care doresc binecuvântarea și sfințirea casei sunt rugați să se anunțe preotului prin telefon sau mail.

Duminică 28 ianuarie 2018, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ. Ordinea de zi este:

10 decembrie 2017

Mai sunt puține zile până la Sărbătoarea Crăciunului şi trebuie să fim mai atenţi la tot ce ne poate îndepărta de Dumnezeu, căci Hristos Domnul vine cu smerenie şi cu iubire pentru neamul omenesc, să se nască în peşterã sãracã din Betleemul. Întâlnirea cu Dumnezeu este scopul principal al fiecărei sărbători. Când această întâlnire nu are loc, omul trece pe lângă sărbătoare, pierzând cinstea şi bucuria dăruite celor care participă la eveniment.

Să acordaţi mai multă atenţie în acest răstimp îngrijirii sufleteşti, străduindu-vă să înmulţiţi rugăciunea, iertarea şi fapta cea bună, să postiţi, să vă spovediţi, pentru a primi cu vrednicie Sfânta Euharistie şi a vă bucura deplin de Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

Programul de Crăciun va fi:

Vineri22.12- 17.30 Taina Spovedaniei ; - 18.30 Acatist
Sâmbãtã23.12- 16.00 Taina Spovedaniei; - 16.30 Vecernia
Duminicã24.12- 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie și Colinde
Luni25.12- 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie și Agapă
† Nașterea Domnului Hristos (Crăciunul)

Coordonatoarea Agapei de Crăciun este doamna Manuela Schmid (tel. 044.4004260, 078.8027228). Sunteti rugati, să vă anunțati cu ceea ce participați la Agapă.

23 octombrie 2017

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae ne va strânge laolaltă și anul acesta, în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință, mai iubitori de semeni, mai milostivi și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbătorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența  PS Marc Nemteanul, care ne va binecuvânta și ne va rosti cuvânt de învățătură.

Programul sărbătorii hramului va fi:

Sâmbătă 02 dec., ora 17.00 Spovedaniei; - 18.00 Vecernia cu Litie și cuvânt al PS Marc Nemteanul;

Duminică 03 dec., ora 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie arhierească;

- ora 13.00 Agapă, concertul corului de tineri al parohiei și serbarea copiilor de Moș Nicolae;

- Sunteți rugați să vă anunțati la D-na. Ioana Mante (tel. 079.6975616; renata.mante@yahoo.com) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât suntem în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

- Părinții copiilor din parohie sunt rugați să o contacteze pe D-na. Aura Rusu (079.5294094; aurarusu@hotmail.com), pentru a pregăti sacul lui Moș Nicolae.

07 octombrie 2017

SEARĂ DUHOVNICEASCĂ CU PĂRINTELE PROTOS. IRINEU CURTESCU - UNUL DIN MARII DUHOVNICI ACTUALI AI ROMÂNIEI

VĂ INVITĂM SĂ PARTICIPAȚI DUMINICĂ 22 OCTOMBRIE, ORA 18.00 - Krypta St. Katharina

PROGRAMUL:

Părintele Protos. Irineu Curtescu este starețul Mănăstirii Ponor (Jud. Alba), pe care a ctitorit-o la aprox. 1300 m altitudine. Dânsul este ucenic direct al Părintelui Paisie Olaru de la Sihla, format în curentul duhovnicesc de la Sihăstria, mănăstirea sa de metanie. Părintele Irineu, între anii 1990 - 2000, avea să se nevoiască la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, apoi s-a întors în țară și a slujit la Mănăstirea Antim din București, unde l-a îngrijit pe Părintele Sofian Boghiu până la adormirea sa întru Domnul.

30 iunie 2017

Pentru că în curând va începe vacanta școlară, vă îndemn să porniți mereu în călătoriile frățiilor voastre citind această rugăciune de binecuvântare:

"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ești Calea, Adevărul și Viața și ai călătorit împreună cu slujitorul Tău Iosif, deasemeni împreună și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuți Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, călătorește și cu noi robii Tăi (N), binecuvântând călătoria noastră. Trimite-ne nouă Doamne înger păzitor ca lui Tobie, care să ne fie povățuitor și păzitor și să ne ferească nevătămați de toată reaua întâmplare. Și astfel cu pace, sănătate și bună sporire să ne întoarcem întru ale noastre și ne învrednicește în toată viața să preaslăvim Prea Cinstitul și de Mare Cuviință Numele Tău, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, în veci. Amin." (Rugăciune de binecuvântare a călătoriei)

Dorim tuturor o vacanță cu sănătate și bucurii, binecuvântată de Dumnezeu!

12 mai 2017

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Condac).

Urmând învăţăturii dogmatice şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 04 iunie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom face slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de vară ».

Se cuvine, ca în această zi, să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

10 aprilie 2017

Pentru a ne bucura deplin de Praznicul Învierii Domnului Hristos, trebuie să ne și pregătim cum se cuvine în această perioadă duhovnicească. Așadar, se cuvine să ne îndeletnicim mai mult cu iubirea semenilor, cu rugăciunea, cu postul, cu iertarea și cu fapta cea bună.

În ziua Sfintelor Paști (16 aprilie), după Vecernia specială (a II-a Înviere), vom organiza o masă frățească (Agapă), gustând din bucatele tradiționale ce le vor pregăti gospodinele. Coordonatoarea acestei mese va fi d-na Manuela Schmid și vă rog, să sunați (tel. 044.4004260; 078.8027228), anunțând cu ce veți participa.

30 decembrie 2016

Duminică 05 februarie 2017, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ. Ordinea de zi:

26 decembrie 2016

Urăm tuturor enoriasilor parohiei noastre un an nou 2017 binecuvântat, cu sănătate, bucurii si împliniri. Bunul Dumnezeu să vă împlinească pururea rugăciunile ! LA MULTI ANI !

Potrivit traditiei noastre ortodoxe, în perioada 03 - 28 ianuarie 2017 se va merge cu Molitfa Bobotezei pe la casele credinciosilor. Cei care doresc binecuvântarea si sfintirea casei sunt rugati sa se anunte preotului prin telefon sau mail.

12 decembrie 2016

Mai sunt puține zile până la Sărbătoarea Crăciunului şi trebuie să fim mai atenţi la tot ce ne poate îndepărta de Dumnezeu, căci Hristos Domnul vine cu smerenie şi cu iubire pentru neamul omenesc, să se nască în peştera Betleemului. Întâlnirea cu Dumnezeu este scopul principal al fiecărei sărbători. Când această întâlnire nu are loc, omul trece pe lângă sărbătoare, pierzând cinstea şi bucuria dăruite celor care participă la eveniment.

Să acordaţi mai multă atenţie în acest răstimp îngrijirii sufleteşti, străduindu-vă să înmulţiţi rugăciunea, iertarea şi fapta cea bună, să postiţi, să vă spovediţi, pentru a primi cu vrednicie Sfânta Euharistie şi a vă bucura deplin de Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

Programul de Crăciun va fi:

- Sâmbata 24.12 - 15.30 Spovedanie; - 16.30 Vecernia Crăciunului si Program de Colinde;
- Duminică 25.12 - 9.15 Utrenia; - 10.15 Sfânta Liturghie de Crăciun ; Agapă;
† Praznicul Nasterii Domnului Iisus
Luni 26.12 - 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie

Coordonatoarea Agapei de Crăciun este doamna Manuela Schmid (tel. 044.4004260, 078.8027228). Sunteti rugati, să vă anunțati cu ceea ce participați la Agapă.

24 octombrie 2016

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae ne va strânge laolalta și anul acesta, în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință, mai milostivi și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbătorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența ÎPS Părinte Mitropolit Iosif, care ne va binecuvânta și ne va rosti cuvânt de învățătură.

Programul sărbătorii hramului va fi:

Sâmbătă 10.12, ora 17.30 Spovedaniei; - 18.30 Vecernia cu Litie și cuvânt al ÎPS Iosif;

Duminică 11.12 - 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie arhierească;

- ora 13.00 Agapă, concertul corului de tineri al parohiei și serbarea copiilor de Moș Nicolae;

- Sunteți rugați să vă anunțati la D-na. Ioana Mante (tel. 079.6975616; renata.mante@yahoo.com) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât suntem în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

- Părinții copiilor din parohie sunt rugați să o contacteze pe D-na. Aura Rusu (079.5294094; aurarusu@hotmail.com), pentru a pregăti sacul lui Moș Nicolae.

06 octombrie 2016

Duminică 06 noiembrie, după săvârsirea Sfintei Liturghii, este convocată în mod exceptional Adunarea parohială. Din Adunarea parohială fac parte toti membrii adulti activi ai parohiei noastre.

Tema de discutie si de decizie este:

- Participarea parohiei noastre la "Uniunea Bisericilor Ortodoxe" din Zürich pentru recunoasterea Ortodoxiei ca Biserică oficială în cantonul Zürich.

04 octombrie 2016

«Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a Înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreuna cu El ». (I Tesaloniceni 4, 13-14)

Urmând învăţăturilor şi tradiţiilor Bisericii noastre, Duminica 06 noiembrie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom săvârşi slujba de pomenire generală a morţilor, cu ocazia «Moşilor de toamna».

Se cuvine ca în această zi să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noatre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

27 mai 2016

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Condac).

Urmând învăţăturii dogmatice şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 19 iunie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom face slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de vară ».

Se cuvine, ca în această zi, să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

16 aprilie 2016

Pentru a ne bucura deplin de Praznicul Învierii Domnului Hristos, trebuie să ne și pregătim cum se cuvine în această perioadă duhovnicească. Așadar, se cuvine să ne îndeletnicim mai mult cu iubirea semenilor, cu rugăciunea, cu postul, cu iertarea și cu fapta cea bună.

În ziua Sfintelor Paști (01 mai), după Vecernia specială (a II-a Înviere), vom organiza o masă frățească (Agapă), gustând din bucatele tradiționale ce le vor pregăti gospodinele. Coordonatoarea acestei mese va fi d-na Manuela Schmid și vă rog, să sunați (tel. 044.4004260; 078.8027228), anunțând cu ce veți participa.

15 martie 2016

Parohia noastră în colaborare cu parohia catolică St. Katharina va organiza marți 19 aprilie, ora 19.00, un concert, susținut de "Corala Ciprian Porumbescu" din Suceava, sub îndrumarea dirijorului pr. prof. Lucian-Ionuţ Tablan Popescu.

Va fi interpretată muzică religioasă specifică Postului Mare, muzică clasică și muzică folclorică. Concertul va avea loc în biserica mare St. Katharina (Wehntalerstr. 451, Zürich). Intrarea este liberă, se va face o colectă pentru cor.

12 februarie 2016

"Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit"(Condac).

Respectând învățăturile și tradiţiile Bisericii noastre străbune, Duminică 6 martie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom săvârşi slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de iarnă ».

Se cuvine, ca în această zi să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

05 ianuarie 2016

- În perioada 04 - 30 ianuarie vom merge cu Molitfa Bobotezei pe la casele credincioșilor, cei ce doresc sfințirea casei sunt rugați să se anunțe preotului.

- Duminică 14 februarie 2016, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ. Ordinea de zi:

14 decembrie 2015

Mai sunt puține zile până la Sărbătoarea Crăciunului şi trebuie să fim mai atenţi la tot ce ne poate îndepărta de Dumnezeu, căci Hristos Domnul vine cu smerenie şi cu iubire pentru neamul omenesc, să se nască în peştera Betleemului.

Întâlnirea cu Dumnezeu este scopul principal al fiecărei sărbători. Când această întâlnire nu are loc, omul trece pe lângă sărbătoare, pierzând cinstea şi bucuria dăruite celor care participă la eveniment.

Să acordaţi mai multă atenţie în acest răstimp îngrijirii sufleteşti, străduindu-vă să înmulţiţi rugăciunea şi fapta cea bună, să postiţi, să vă spovediţi, pentru a primi cu vrednicie Sfânta Euharistie şi a vă bucura deplin de Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

Programul de Crăciun va fi:

- Joi 24.12 - 16.00 Spovedanie; - 17.00 Vecernia Crăciunului si Program de Colinde
- Vineri 25.12 - 09.15 Utrenia; - 10.15 Sfânta Liturghie de Crăciun ; Agapă
† Praznicul Nasterii Domnului Iisus
- Duminică 27.12 - 9.15 Utrenia ; - 10.15 Sfânta Liturghie
† Sfântul Mc. si Arhid. Stefan

Coordonatoarea Agapei de Crăciun este doamna Manuela Schmid (tel. 044.4004260, 078.8027228). Sunteti rugati, să vă anunțati cu ceea ce participați la Agapă.

03 noiembrie 2015

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae (06 dec.) ne va strânge laolalta și anul acesta, în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință, mai milostivi și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbătorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența PS Părinte Episcop Ignatie Mureșeanul, care ne va binecuvânta și ne va rosti cuvânt de învățătură.

Programul sărbătorii hramului va fi:

- Sunteți rugați să vă anunțati la D-na. Ioana Mante (tel. 079.6975616; renata.mante@yahoo.com) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât suntem în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

- Părinții copiilor din parohie sunt rugați să o contacteze pe D-na. Aura Rusu (079.5294094; aurarusu@hotmail.com), pentru a pregăti sacul lui Moș Nicolae.

10 iulie 2015

Începând cu luna aceasta, vom avea la dispoziție cel puțin o dată pe lună sala de la etaj (Foyer) din clădirea St. Katharina și vă rugăm, pe cât este posibil, să faceți parastasele în data anunțată. Se va anunța din timp în biserică și în mesajele săptămânale pe mail (cei ce doresc sa primească mesaje sunt rugați să se anunțe părintelui Enoiu). Luna viitoare vom avea sala pe 23 august.

15 mai 2015

« Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreuna cu El ».(I Tesaloniceni 4, 13-14)

- Sfântul Apostol Pavel exprimă clar învăţătura Bisericii privitoare la învierea morţilor prin cuvintele de mai sus. Acelaşi Apostol ne îndeamnă să ne rugăm şi pentru cei adormiţi întru Domnul, zicând : «Vă îndemn, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri pentru toţi… »(I Timotei, 2, 1).

Urmând acestor învăţături şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminică 31 mai, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom săvârşi slujba Parastasului cu ocazia « Moşilor de vară ».

Se cuvine, ca în această zi să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noastre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

"Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit".(Condac)

16 martie 2015

Parohiile ortodoxe române canonice din Elveția, implicit și parohia noastra, depind de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale și fac parte din Protopopiatul Elveției. Coordonatele părintelui protopop sunt următoarele: Pr. Adrian Diaconu, tel: +41227004918, e-mail: adiaconu@biserica.ch

02 februarie 2015

Adunarea parohială anuală din 01.02.2015 a ales pentru administrarea parohiei în următorii trei ani pe următorii membri:

Președinte de onoare: D-l Arh. Alexandru Târziu.

Consiliul parohial: pr. Romică-Nicolae Enoiu, d-l Matei Blaja - președinte, d-l Mihai Vitănescu, d-l Iustin Rusu, d-na Ioana Mante, d-na Manuela Schmid, d-na Mariana Jäger.

Cenzori: d-na Simona Bruce, d-na Liliana Capecci.

22 decembrie 2014

În perioada 02 - 24 ianuarie vom merge cu Molifta Bobotezei pe la casele credincioșilor, cei ce doresc sfințirea casei sunt rugați să se anunțe preotului.

Duminică 01 februarie 2015, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ.

Ordinea de zi:

17 Noiembrie 2014

Și anul acesta Sfântul Ierarh Nicolae ne va strânge laolaltă în duh de rugăciune și înălțare sufletească, ajutându-ne să fim mai tari în credință și mijlocind la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor noastre.

Bucuria sărbatorii noastre parohiale (hramul) va fi sporită de prezența ÎPS Părinte Mitropolit Iosif, care ne va binecuvânta și va hirotoni întru preot pe Diac. Bogdan Mereu, pentru parohia din Chur. Va fi prezentă și “Corala Ciprian Porumbescu” din Suceava, sub îndrumarea dirijorului pr. prof. Lucian-Ionuţ Tablan Popescu, care va cânta la Sfânta Liturghie arhierească din 07 dec. și apoi ne va oferi un concert în sală.

Programul sarbatorii hramului va fi:

- Vineri 05 dec.- ora 17.30 Spovedanie, ora 18.30 Vecernia cu Litie;
- Sâmbătă 06 dec.- ora 9.30 Utrenia; - ora 10.30 Sfânta Liturghie;
- ora 18.00 Spovedaniei ; ora 18.30 Acatistul Sfântului Nicolae;
- Duminică 07 dec.- ora 9.00 Utrenia, ora 10.15 Sfânta Liturghie arhierească,
- ora 12.30 Agapă; - ora 13.00 Concert de Colinde şi Serbarea copiilor.

- Sunteți rugați să vă anunțați la D-na. Ioana Mante (tel. 079.6975616; renata.mante@yahoo.com) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât suntem în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

- Părinții copiilor din parohie sunt rugați să o contacteze pe D-na. Aura Rusu (079.5294094.; aurarusu@hotmail.com), pentru a pregăti sacul lui Moș Nicolae.

15 Octombrie 2014

« Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreuna cu El ». (I Tesaloniceni 4, 13-14)

Sfântul Apostol Pavel exprimă clar învăţătura Bisericii privitoare la învierea morţilor prin cuvintele de mai sus. Acelaşi Apostol ne îndeamnă să ne rugăm şi pentru cei adormiţi întru Domnul, zicând: «Vă îndemn, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri pentru toţi... » (I Timotei, 2, 1).

Urmând acestor învăţături şi respectând tradiţia Bisericii noastre, Duminica 02 noiembrie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, vom săvârşi slujba de pomenire generală a morţilor, cu ocazia « Moşilor de toamna ».

Se cuvine ca în această zi să ne aducem aminte cu toţii de răposaţii din familiile noatre şi să le facem pomenirea. Vă îndemn să participaţi la această slujbă, aducând prinoase şi un pomelnic al familiei.

08 aprilie 2014

În ziua Sfintelor Paști (20 aprilie), după Vecernia specială (a II-a Înviere), vom organiza o masă frățească (agapă), gustând din bucatele tradiționale ce le vor pregăti gospodinele. Coordonatoarea acestei mese va fi d-na Manuela Schmid și vă rog, să sunați (tel. 044.4004260; 078.8027228), anunțând cu ce veți participa.

11 decembrie 2013

Duminică 26 ianuarie 2014, după săvârșirea Sfintei Liturghii, toți credincioșii parohiei noastre sunt invitați să participe la ADUNAREA PAROHIALĂ ANUALĂ. Ordinea de zi:

15 noiembrie 2013

Anul acesta vom sărbători hramul parohiei noastre - Sfântul Ierarh Nicolae - în zilele de 7-8 Decembrie și-l vom avea în mijlocul nostru pe Prea Sfințitul Părinte Episcop Marc Nemteanul, bucurându-ne de arhiereasca binecuvântare și împreună rugăciunea PS Sale. Se împlinesc 12 ani de la înființarea parohiei noastre din Zürich și vă invităm să participați cu toții, pentru a ne bucura duhovnicește la această sărbătoare, dând slavă lui Dumnezeu.

Programul sărbătorii va fi:

Sâmbătă 07 dec.,- ora 18.00 Taina Spovedaniei; ora 18.30 Vecernia cu Litie;
Duminică 08 dec., - ora 09.00 Utrenia; - ora 10.15 Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Agapă;
- ora 13.00 Concert de muzica clasică și colinde, susținut de un grup de muzicieni din parohie și de grupul tinerilor;
- ora 14.00 Serbarea copiilor de Moș Nicolae;

Sunteți rugați să vă anunțați la D-na. Ioana Mante (tel. 043.5413885; 079.6100887) cu ceea ce puteți participa la Agapă. Întrucât suntem în postul Crăciunului, se pot aduce doar alimente din pește, fructe de mare și de post, precum și diferite băuturi.

Informații utile - Zürich

Dacă sunteți venit de curând în Elveția sau, deși locuiți aici de ceva timp, aveți nevoie de un sfat, o informație, un ajutor, puteți trimite un email pe adresa: consiliu.parohiazurich@yahoo.com și vom încerca, în măsura posibilităților pe care le avem, să vă răspundem.

16 ianuarie 2012

Adunarea parohială anuală din 15 ianuarie 2012 a ales ca membri ai Consiliului parohial pentru urmatorii trei ani pe: Pr. Romică Enoiu, D-l Matei Blaja, D-na Ioana Mante, D-l Alexandru Târziu, D-na Manuela Schmid, D-l Mihai Vitănescu, D-l Iustin Rusu, D-na Simona Bruce, D-l Virgil Serbănuta.